Friptura de curcan

Numai buna pentru masa de duminica! Fiindca am vrut sa incercam si altceva (pe langa carne de porc, oaie, vita, pui, peste) am cumparat ieri doua copane de curcan pe care le-am gatit de cum am ajuns acasa (desi dureaza cam 2 ore jumatate). Nestiind exact timpul pentru gatit si condimente folosite, am facut niste cercetari pe ici colo si am luat niste idei de aici. Ce-am facut: am uns bine cele doua bucati de carne cu boia de ardei dulce, sare, piper, cimbru uscat si le-am lasat 10-15 minute in frigider. Le-am pus apoi intr-o cratita cu 2 cesti de ulei si am pus la foc mic, intorcand din cand in cand carnea sa se “prajeasca” pe mai multe fete. Intre timp am taiat o ceapa (am taiat-o pestisori mari) si 3-4 catei de usturoi pe care i-am adaugat langa carne. Apoi am taiat un gogosar si o rosie, adaugandu-le la randul lor in cratita. Am infirbantat 750ml apa  si cand clocotea am agaugat-o langa carne alaturi de un pahar de vin (eu am pus alb caci nu aveam rosu), am acoperit cu un capac si am lasat la foc domol o ora si 10 minute, intorcand din cand in cand carne pe alta parte. Dupa ce carnea a fiert bine, am luat cratita (fara capac) si am pus-o in cuptor la foc mediu pentru inca o ora. Nu uitati sa mai intoarceti carnea din cand in cand si sa stropiti la 10 minute suprafata libera cu sos, caci se va usca daca nu procedati astfel. Iese o nebunie, pe cuvant. Noi un copan l-am impartit in jumatate si am mancat amandoi, deoarece e destul de mare. Garnituri sunt la libera alegere, dar tare bine merge cu piure. Bon appétit! P.S. Pretul carnii: 15 lei. Restul ingredientelor le aveam prin casa, dar mai mult de 20 lei nu cred ca va ajunge reteta.